Daca in urma cu un an am reusit sa abandonez la ambele curse din Paltinis ale celor de la Triada MTB, anul acesta am venit hotarat sa … ceva.
Vineri la tura de recunoastere a traseului de XCO imi dau seama ca ceva nu e tocmai in regula cu mine, dar dau vina pe lipsa incalzirii si ma opresc la o singura tura de circuit.
Sambata se da startul, toata lumea pedaleaza in forta la deal pe partia de schi si-mi dau seama ca ceva nu e in regula, cred ca am turbina infundata sau ceva ca gafai si ma chinui la deal, abordez coborarile cu grija si iarasi gafai la deal.

Zona din padure devine o frumoasa plimbare la pas, cu bicicleta in brate, unde reusesc performanta sa cad mergand pe jos, de 2 ori! Supliciul continua pentru inca o tura si termin, bucuros ca-s in viata, 2 ture in 01:20:44, sportiv de elita.

Suparat pe ziua dezastruoasa dau vina pe lipsa incalzirii si pe faptul ca a fost mult prea intens pentru mine, eu sunt diesel, nu pot sa merg asa la turatie maxima, las’ ca maine am 40km sa tot merg in ritmul meu.

Duminica luam startul tot pe partie, in sus (ma intreb care a fost sadicul care a venit cu ideea sa pedalezi la deal pe partia de schi), si iarasi gafai, si scot fum negru, alb, multicolor, cel putin asta vad eu, ma lupt spre statia de telescaun. Ajung dupa cativa zeci de metri de pushbike si-i dau la vale pe partea cealata a partiei.
Dupa bucata plictisitoare de fals plat pe piatra cubica vine prima coborare serioasa. Woo-hoo! Look Mom, no brakes! Depasesc cativa concurenti si-mi revine zambetul pe buze, frumoasa coborare, dar, evident, se termina si incepe prima urcare sanatoasa, aprox. 10km si 700m diferenta de nivel.
Abordez urcarea printre pietroaie incet, sa-mi intru ritm, sa ajung in parametrii optimi de functionare, timp de vreo ora am tot asteptat sa-mi intru in mama lui de ritm si … pauza. Ajung sus in Paltinis, aici am concureti pe masura, pensionarii iesiti la plimbare pe traseul ce duce spre Vf. Oncesti (cred), se pare ca nu-s pe masura lor si incearca sa ma depaseasca dar 2-3 suturi bine plasate peste bastoane ma scapa de urmaritori.
Urc de 1 ora, mai bine zis ma chinui de 1 ora, e timpul sa caut vinovati, cum suntem doar eu si bicicleta (Tafu’), sigur e Tafu’ de vina, ma uit la el si mormai:
– Mi-a trebuit bicicleta full-suspension sa cantareasca 1 tona, 3 x 11, 3 foi, aberant!
– Daaaaa, sigur eu sunt de vina, nu cumva era mai bine sa sari peste desert aseara?
– Mai ai si tupeu sa-mi raspunzi!?!
– Taci si pedaleaza ca nu mai e mult pana sus.
Inghit in sec, mai beau o gura de apa si realizez ca nu mai e asa de mult de urcat, vad 2 concurenti in fata si Tafu’ simte miros de sange, vine coborarea de la releu. Langa releu un grup de la “Romania pe bicicleta” fac galerie si ne incurajeaza, multumesc frumos! Imi fac loc pe langa cei 2 concureti din fata si-i dau la vale. Pietre, radacini, pietre, radacini, crengi peste ochi, rotile aluneca in toate directiile dar Tafu’ se comporta exemplar, scapam de pietre ramanem doar cu radacini, vad in imaginatia mea bolnava trasa perfecta peste o radacina printre 2 copaci, gresit! Fac o schema ca Jackie Chan in zilele lui bune si scapam nevatamati.
La primul punct de alimentare beau 3 pahare de isotonic, fac plinul in Camelbak si plec impreuna cu o concurenta, de aici, dupa o scurta coborare, drumul este valurit, iar peisajul este superb, abordez in viteza coborarile si urcarile cu un ranjet mare pe fata. Distractia se termina dupa 4 km, aproape de km 20 al traseului, unde un arbitru ne indruma spre urcare si unde cei de la “Romania pe bicicleta” ne incurajeaza din nou, foarte tare!
Ma uit la bicicleta tovarasei de suferinta si vad ca e un Grand Canyon CF, cadru de carbon, aceeasi schema de culori ca Tafu’.
– Ce as mai fi zburat pe urcari cu o bicicleta ca aia.
– Ce ti-ai mai fi rupt gatul si bicicleta prin rockgarden, mi-o reteaza Tafu’. Il injur in gand dar stiu ca are dreptate.
Pe o coborare vad un concurent cu roata data jos, mestereste la ea, il intreb ce a patit, imi povesteste, in engleza, ca a bubuit tubeless-ul, a pus camera, a spart-o, a peticit-o, a spart-o iarasi si acum se chinuie sa intinda o camera de 27.5 pe roata de 29, ii dau o camera de 29 si-i urez mult noroc.
Pe o urcare ma chinui sa desfac si sa ingurgitez al 3-lea gel al zilei, ma ajunge tovarasa de traseu, ii ofer un gel si-l accepta, e greu la deal, soarele e sus, umbra nu avem pe drumul lat, Tafu’ ma anunta ca s-a cam uscat lantul, las’ ca ajungem imediat la PA2. Renunt sa mai pedalez pe ultimii 30m din urcare, descalec si privesc cum se indeparteaza tovarasa de traseu impreuna cu un concurent ce ne ajunsese din urma, oare cat mai e?
Ma apropii de cei doi, vad ca drumul pare sa devina un fals plat la vale, ma incearca un sentiment de euforie care se opreste intr-un “X” mare in mijlocul drumului, traseul urca in dreapta, pe poteca, prin padurea de brazi, injur printre dinti si imping Tafu’ la deal. “Bantui” aproape 30 de minute prin padurea de brad, poteca e frumoasa dar nu are cine sa se bucure de ea, nici Tafu’ nu mai zice nimic, se lasa impins la deal.
Fac plinul cu lichide la PA2, uit sa ung lantul si continui sa imping prin bolovani, am ratat obiectivul de a termina sub 4 ore. Poteca e in usoara coborare, Tafu’ se agita nervos, vrea sa-i deschid suspensiile de tot, il domolesc, mai e un pic, iesim intr-o poiana, facem un pic de tratament cu namol, poteca coteste la dreapta brusc si-mi dau seama ca a inceput coborarea.
Deschid suspensiile, las dropper-ul jos, dau drumul la frane si zburam peste pietre si radacini, zburam intr-un mod responsabil si controlat, bineinteles. Incetinesc in apropierea “pietonilor” si-i anunt ca or sa mai vina unii tare, ajung cei 2 concurenti care-i pierdusem din vedere la PA2, ma incurajeaza “Du-te colegu’!”. Si ma duc, si planez peste poteca plina de pietre, apoi planez singur cativa metri in timp ce Tafu’ ramane intre 2 pietre, aterizez pe genunchiul ce abia se vindecase de la cursa de la Vidraru. Ma ridic, adun efectele personale de pe jos, simt o durere ascutita in genunchi, Tafu’ pare OK, ii dau la vale.
Poteca se transforma intr-un fals-plat plin de bolovani si radacini ce serpuieste printe copaci pe curba de nivel, dau pe pinion mic si pedalez ca posedat de demonul vitezei, uit de genunchi, iar am un ranjet tamp pe fata, abordez in viteza sectiunile dificile, sar peste bolovani, distractia este la cote maxime! Distractie ce se termina dupa aprox 1km inapoi in drumul de urcare, stiu ca nu e mult dar chiar nu mai am chef de urcat, dau sa schimb pe pinion mai mare, Tafu’ scanceste si refuza. Hopa! Nu-i de bine, lasa ca mai am eu picioare sa urcam bucata asta.
Cobor pana la single-trailul din ultimii 3km, ne avantam pe el, este de vis, uit si incerc sa schimb iarasi, Tafu’ plange si refuza din nou, e ok prietene, mai avem putin. Incep sa realizez unde se indreapta traseul dar refuz sa cred asta pana-n ultimul moment cand descalec si privesc pierdut urcarea din spatele partiei de schi, bucata pe care o coborasem dimineata.
Ma tarai cu greu la deal prin soare, aud o motocicleta in spate, stiu ca m-au ajuns cei de la tura lunga, s-a dus si al 2-lea obiectiv, si anume, sa nu ma ajunga cei de la tura lunga. Ma tot uit in spate sa vad cine e primul de la ei si sa nu le stau in cale, apare Tudor Oprea urcand in forta, ma opresc, il felicit cand trece pe langa mine, imi zice un “Hai! Hai! Ca mai e putin.”. Ajung sus, ma las sa curg pe Flow Trail (super poteci construite la Paltinis), cu greu urc panta dinainte de sosire pe pinion mic dar nu vreau sa termin pe jos, s-a terminat!
Timp oficial 5:15:55, loc 162/181, se putea si mai rau dar se putea si mult mai bine.

Ce mi-a placut
– SUPER, MEGA, GIGA traseu, nu am cuvinte sa-l descriu
– ca si la Vidraru am fost concentrat pe coborari

Ce nu mi-a placut
– zecile de ambalaje de geluri si batoane, spray-uri si canistre de CO2 aruncate de concurenti, sincer imi este jena ca am parcurs traseul alaturi de asemenea persoane
– faptul ca am fost praf 3 zile la rand pe urcari, inca sunt in cautarea unei explicatii, cea mai plauzibila (pe langa faptul ca-s eu pur si simplu praf) ar fi altitudinea (1800+m)
– am avariat Tafu’, ureche de schimbator indoita la cazatura

Inca o data am subestimat traseul pregatit de cei de la Triada MTB si, inca o data, am realizat ca acesta inseamna, intr-adevar, MTB.