Construite din bucati de aproximativ un an, bicicletele de trekking (catarii) nu prea au vazut actiunea pentru care au fost gandite, cei 600km acumulati au fost de ture relativ scurte si fara bagajul crespunzator. Astfel, am decis, ca a venit timpul pentru prima tura “adevarata” cu tot calabalacul necesar pentru a sta un weekend in salbaticie pe bicicleta. Destinatia aleasa a fost lacul de acumulare Galbenu de pe raul Latorita, deoarece trebuie sa fii cel putin masochist (ca sa nu spun sinucigas) ca sa pedalezi pe Valea Oltului, am ales sa mergem cu masina pana la Brezoi si, de acolo, sa pedalam pana la Galbenu, aproximativ 60km cu 1800m diferenta de nivel.

La ora 8:40 fix, cu inima stransa si aproximativ 30kg de bagaje pe bicicleta parasim masina in Brezoi, dupa o scurta oprire la farmacie pentru “improspatarea” proviziilor medicamentoase si acompaniati de latraturile javrelor din Brezoi pornim la drum. Dupa primii kilometri pe plat ne obisunim cu bicicletele incarcate, bicicletele se simt OK, se simte inertia bagajelor in curbe dar, in rest, greutatea nu pare sa ne incurce la pedalat. Barajul Bradisor, prima urcare serioasa a zilei, se simte greutatea bagajelor dar il urcam in forta si continuam sa pedalam la deal pe langa lacul de acumulare.

Dupa aproximativ 1:45 ore de la plecarea din Brezoi facem dreapta spre Ciungetu incantati ca am scos cu 10 minute timp mai bun decat in primavara cand eram si fara bagaje. Ajungem Ciungentu si manati de o foame nebuna vandalizam  “hypermaketul” local, cu foamea potolita, bidoanele pline si putina frica de necunoscut ne avantam la deal prin cheile Latoritei, avem 25km pana la Galbenu.

Drumul prin chei incepe cu o portiune de 2-3km de asfalt ca-n palma, in urcare usoara ce-ti aduce un zambet pe fata si, cumva, speri ca asa este pana sus, nimic mai gresit, curand drumul devine din ce in ce mai abrupt si mai stricat, ploile din ultimii ani l-au umplut de pietre si au  maturat asfaltul. Dupa 1 ora pe prin chei imi lipseste al naibii de mult Tafu’, ce as mai fi zburat cu el pe aici. Angrenajele 48 – 36 – 26 fac al naibii de greu pedalatul la deal pe drum stricat, daca pe asfalt mai merge, aici este aproape imposibil. Peisajul de vis face urcarea mai usoara si ne ia gandul de traseu. Latorita a sapat in piatra alba tobogane cu apa si bazine naturale de un verde hipnotizant, tare ar merge o balaceala acum. La un moment dat o aud pe Andreea strigandu-ma, ma opresc si ma uit la ea, este aproape de varful unei pante si nu se misca, ma intorc la ea si ma anunta solemn ca i s-au blocat muschii de la picioare, panica!, mai avem cam 15-17km pana sus, un gel, putin masaj si un pic de stretching o pun pe picioare.

Din frumusetile ascunse ale patriei, ajungem la cascada Apa spanzurata, cu o inaltime de 35m, facem cateva poze printe restul de curiosi si incepem urcarea spre barajul Petrimanu, drumul este mai abrupt si mai stricat pana acum, apa e pe terminate. Intr-un final ajugem la barajul Petrimanu, apoi la cabana Tudor unde ne umplem bidoanele si schimbam 2 vorbe cu cabanierul. Acesta ne anunta ca au in meniu ciorba de curcan si pastrav “din frigider”, dar si ca suntem la cota 1200m si ca mai avem de urcat pana la 1600m la Galbenu, 7km si 400m diferenta de nivel, simt ca ma ia cu lesin, nu-i zic nimic Andreei care se preface ca nu a auzit. La 1km dupa cabana, la o intersectie, gasim una din masinile amicilor cu care trebuia sa ne intalnim, ne gandim ca sunt prin zona dupa mure/ciuperci/etc, o lovitura de palma bine plasata porneste alarma si asteptam. Vazand ca nu se intampla nimic, decid sa cobor singur sa-i caut, dupa o scurta coborare ii gasesc cu tabara instalata la coada lacului Petrimanu, drumul spre Galbenu a fost rupt de o viitora si  este impractibil pentru masinile lor. Fericiti incheiem urcarea dupa 56km si 5:22 ore, depachetam bagajele, aranjam cortul si relaxare!

Cele 24 de ore alocate sederii la munte trec repede, intre 2 gratare ne balacim in apa lacului care are 8-10C, numai buna sa puna sangele in miscare. O saltea gonflabila, 2 caiace si platformele din beton ramase de la constructia barajului fac ca distractia sa fie la cote maxime. Cu parere de rau, duminica incarcam bagajele si pornim spre casa, daca la venire drumul pe cheile Latoritei ne-a suprasolicitat picioarele, la vale mainile ne sunt puse la grea incercare pe drumul stricat. Parcurgem drumul pana la Brezoi in putin sub 3 ore, incarcam bagajele si catarii in masina si demaram spre casa cu gandul la apa limpede si rece in care ne-am balacit cu cateva ore in urma.

Tura de proba pe bicicletele de trekking cu cort si bagaje si toate cele s-a dovedit a fi un succes, urmeaza sa schimbam angrenajele pentru a putea face fata mai usor urcarilor abrupte si sa “atacam” Transfagarasan / Transalpina.